Romania
Asociatia Romana pentru Studiu si Interventie in Trauma este o asociatie non-profit care isi propune promovarea unei abordari integrative asupra traumei psihice. Asociatia urmareste sensibilizarea si educarea populatiei pe aspecte legate de trauma, facilitarea colaborarii intre specialisti, precum si cresterea calitatii vietii pentru persoanele aflate in situatii de risc.
www.trauma-dissociation.ro
“Trauma repetata in viata de adult erodează structura personalității deja formate, dar trauma repetata în copilărie formeaza și deformează personalitatea… Fara a fi capabili să aibă grijă de ei înșiși sau pentru a se proteja, trebuie să compenseze eșecurile vietii de adult cu singurul mijloc de care dispun, un sistem imatur de apărare psihologica. “(Judith Herman -Trauma și recuperare)
Ce este trauma?
Articol scris de: Monica Petcana, psiholog clinician Centrul de Sanatate Mentala Timisoara
A încerca să definești cuvântul „traumă” este un lucru delicat și dificil, iar nu de puține ori sensul său este denaturat. Un înțeles comun (folosit în acest sens și în DSM IV/DSMV ca și condiție pentru diagnosticul de PTSD) este acela că trauma psihologică se petrece atunci când un eveniment exterior major ne amenință și ne face să ne simțim copleșiți. Cele mai comune situații obiective care cauzează reacții traumatice sunt: dezastrele naturale, accidentele, pierderea persoanelor iubite, abuzurile, neglijarea, proceduri medicale invazive, etc.
Dar și atunci când definim trauma din această perspectivă ”obiectivă” trebuie să avem în vedere faptul că, ”deși este adevărat ca toate evenimentele traumatice sunt stressante, nu toate evenimentele stressante sunt traumatice” (Peter A.Levine, Healing Trauma, pag.7). Mai precis, evenimentul trebuie sa fie perceput copleșitor de către individ, un individ anume. Faptul ca nu toți indivizii expuși aceleiași traume dezvoltă Stress Postraumatic ne aduce către înțelesul ”subiectiv” al conceptului de traumă psihică. Iar din această perspectivă trauma nu este ceva doar stressant, ci ea se referă la un eveniment care nu poate fi asimilat si deci pus in relație și integrat în ansamblul experiențelor. Evenimentul traumatic poate fi singular, izolat sau repetitiv, divers si cronicizat, asa cum, poate avea loc la maturitate când structura personalității este deja închegată sau în copilărie când persoana este mult mai fragilă. În funcție de acești factori reacțiile determinate de traumă și alterările psihologice pe care le produce vor fi diferite. Traumele repetate și cronicizate, cu atât mai mult cele care se produc la vârste mici, au cele mai devastatoare efecte asupra persoanei in devenire, în literatura de specialitate regăsindu-se sub denumirea de ”traume de dezvoltare” și ”traume complexe”. Astfel, ceea ce se întâmplă este că are loc o disociere structurală a experienței traumatice chiar dacă aceasta este mai mare sau mai mica. (Van der Hart et all, 2004) Gândind trauma din această perspectivă, focusându-ne pe efectele care le are, putem spune simplificat că trauma este evenimentul care cauzează disociația. (Elisabeth Howell, The dissociative mind)
Care sunt categoriile de traumă întâlnite?
În funcție de evenimentele traumatice și efectele asupra psihicului pe care acestea le produc se face o distincție importantă între: trauma de tip I și trauma de tip II.
Trauma de tip I se referă la efectele traumatice produse de evenimente sau incidente traumatice singulare, izolate; putem vorbi aici de dezastre naturale, accidente, viol sau a fi martor la moartea cuiva drag.
Trauma de tip II se referă la efectele traumatice produse de evenimente sau incidente traumatice multiple,”cumulative”, cronice și care se întind pe o perioadă lungă de timp. ”De obicei aceste traume încep în copilărie, dupa cum arata studiile de specialitate, Herman (1992) foloseste termenul de ”traumă complexă” pentru a se referi la aceste traume relaționale din copilărie care lasă urme persistente asupra capacităților de bază ale persoanei traumatizate” (Joyanna L. Silberg, ”The child survivor. Healing developmental trauma and dissociation”, 2013). Astfel de traume multiple și cronice pot fi de exemplu abuzul și neglijarea în copilărie, captivitatea, tortura, etc.
Ce este disociația?
Încă de la începutul secolului fenomenul disociativ a suscitat interesul diverșilor specialiști în științe psihologice și psihopatologice. Cel care definește clar fenomenul disociativ la începutul secolului trecut este psihiatrul Pierre Janet. El vorbește despre disociație ca fiind mecanismul bazal de răspuns la situațiile traumatizante. Mulți alți autori de atunci și până în prezent au dat definiții ale disociației și au vorbit despre tulburările disociative. Vom încerca să surprindem cîteva definiții și explicații actuale ale acestui fenomen.
” Pentru a înțelege disociația ar fi de ajutor să înțelegem prima dată puțin despre opusul său, adică integrarea. În contextul tulburărilor disociative, integrarea poate fi înțeleasă ca organizare a tuturor aspectelor diferite ale personalității (incluzând și sentimentul de sine) într-un întreg unificat care funcționează într-o manieră coezivă. Fiecare dintre noi ne naștem cu o tendință naturală de a integra experiențele noastre într-o istorie de viață coerentă și un sentiment stabil despre cine suntem (….). Fiecare dintre noi dezvoltăm căi tipice și solide de a gândi, simți, acționa și percepe pe care într-un cuvânt le numim ”personalitate” (….). Fiecare dintre noi are un sens al sinelui care este parte a personalității noastre și care trebuie să fie stabil de-a lungul dezvoltării noastre și a diferitelor circumstanțe.(…) DISOCIAȚIA este un eșec major al integrării care interferează cu și schimbă sentimentul de sine și personalitatea noastră. Capacitatea noastră integrativă poate fi cronic afectată dacă suntem traumatizați (….) Disociația implică un proces paralel de conștientizare și neconștientizare a experienței. În timp ce o parte din tine e conștientă de experiența trăită, cealaltă parte a ta nu este. Astfel, oamenii cu tulburări disociative nu se simt integrați, ci din contra, se simt fragmentați pentru că ei au amintiri, gânduri, sentimente, comportamente și așa mai departe, pe care le experimentează ca necaracteristice și străine, ca și când toate acestea nu ar aparține lor înșile.” (S. Boon, K.Steel, Onno van der Hart, ”Coping with trauma related dissociation”, 2011)
Disociația este un cuvânt folosit pentru a descrie deconectarea sau lipsa unor conectari între lucruri care de obicei sunt asociate unul cu celălalt. Experiențele disociate nu sunt integrate în ceea ce în mod normal numim sentiment de sine,rezultând în discontinuitatea prezentului conștient. În formele severe ale disociației deconectarea apare între funcțiile de obicei conectate ale conștiinței, memoriei, identității sau percepției.(Guideline for Disociative Disorder ISSTD)
Disociația poate fi privită și ca un mecanism de apărare sănătos și trăit universal de oameni în diferite situații: atunci cand sunt obosiți, absorbiți de gânduri, bolnavi, în alte tulburări psihiatrice sau când se află în situații pericoloase sau copleșiți de stress. Dar atunci când aceste experiențe disociative sunt parte a unui proces de dezvoltare normal, ele sunt temporare și nu duc la o fragmentare a experiențelor sau a self-ului. Fiind un mecanism de apărare adaptativ atunci când disociația apare ca răspuns la o situație ce implică traumă și stress crescut se caracterizează prin trăiri de pierdere a conexiunii persoanei cu sine însuși sau cu exteriorul și de perturbare sau pierdere a amintirilor traumatice (memoriei). Privită pe un continuum, disociația poate fi ușoară, moderată și severă.
Disociația ușoară este o experiență trăită in viața de zi cu zi, ca atunci când citind o carte care îți place pierzi noțiunea timpului și a tot ce se întâmplă în jur sau când un copil supărat intră într-o stare reactivă negativă și se comportă ca un copil de vârstă mai mică.
În cazul disociației moderate o persoană (copil) poate experimenta simptomele disociative la un nivel mediu, dar nu neaparat să aibă o tulburare disociativă, chiar dacă aceste simptome provoacă un anumit grad de distres și disfuncționalitate.
Disociația severă se întâlnește atunci când în termeni diagnostici medicali vorbim de tulburările disociative. Această stare disociativă extremă apare când, pentru a face față unui moment traumatic copleșitor, în mintea respectivei persoane are loc o separare a experiențelor, emoțiilor, senzațiilor fizice si memoriei de completa conștientizare a lor, mergând până în punctul în care aceste părți separate nu pot fi recunoscute conștient de către acea persoană. Tulburarea disociativă de identitate (cunoscută înainte sub numele de ”personalități multiple”) este varianta extremă a structurării disociative a psihicului. Dacă atunci când vorbim într-un sens general despre disociație ne referim la o separare rigidă a părtilor unei experiențe – care include experiența somatică, emoțională, percepția, conștientizarea, identitatea și memoria – când ne referim la disociația structurală, fiecare stare a Eu-lui disociată are cel puțin un sens rudimendar al Eu-lui (Van der Hart et. all, 2004). Pentru unii oameni expuși unor traume severe și cronice de-a lungul copilăriei lor, răspunsul disociativ devine automat și rigid. Stressul extrem legat de amintirele traumatice devine greu de integrat pentru creierul și mintea acelei persoane chiar și atunci când la momentul prezent respectiv nu există nici o amenințare sau pericol evident pentru că diverși stimuli din mediu pot declanșa retrăiri ale diverselor părți psihice ca și când acel moment traumatic s-ar desfășura în prezent. Astfel sistemul de apărare legat de stress din creierul nostru devine ”un mecanism de alarmă defect”, lipsit de control și incapabil să distingă trecutul de prezent.
Sunt cinci feluri principale în care disocierea proceselor psihologice schimbă felul în care o persoană experimentează viața: depersonalizarea, derealizarea, amnezia, confuzia privitoare la identitate si alterarea identitații. Acestea sunt ariile mari de investigație în Interviul Clinic Structurat pentru Tulburările Disociative (SCID-D, Steinberg).
Care sunt categoriile diagnostice legate de traumă care se regasesc în manualele de diagnostic internaționale?
Cel mai recent revizuit manual de diagnostic psihiatric, DSM V, cuprinde următoarele categorii diagnostice: Tulburările legate de traumă și stres și Tulburările Disociative. Ele sunt gândite ca și categorii diagnostice separate, deși între cele două poate fi o relație strânsă, dar nu necesară.
Tulburările legate de traumă și stress se referă la acele tulburări în care expunerea la un eveniment traumatic sau stresant este listată explicit ca un criteriu diagnostic. Includ:
– Tulburarea reactiva de atașament
– Tulburarea de interacțiune socială dezinhibată
– Tulburarea de stress post-traumatică
– Tulburarea acută de stress
– Tulburarea de adaptare
Tulburările Disociative sunt caracterizate de o întrerupere sau discontinuitate în integrarea normală a conștienței, memoriei, emoțiilor, percepțiilor, reprezentării corporale, controlului motor și comportamentului. Simptomele disociative pot perturba în mod potențial orice arie a funcționării psihice. Includ:
– Tulburarea disociativă de identitate
– Amnezia disociativă
– Alte tulburări disociative specifice
– Tulburări disociative nespecifice
– Childhood trauma: an outline and overview, Terr L.C., American Journal of Psychiatry 148, 1991
– The Dissociative Mind, Elizabeth F. Howell, Routledge Taylor & Francis Group, 2005
– The Stranger in The Mirror, Marlene Steinberg, Maxine Schnall, Harper Collins e-books
– Coping with Trauma-Related Dissociation, S. Boon, K.Steel and O.Van Der Hart, W.W.Norton & Company, 2011
– Treatment of Complex Trauma – a sequenced, relationship-based approach, Christine A. Courtois and Julian D. Ford, The Guilford Press,2013
– Dissociation in Traumatized Children and Adolescents, Edited by Sandra Wieland, Routledge, 2011
– Healing Trauma, Peter A. Levine, Sounds Time,2008
– The Boy Who Was Raised as a Dog, Bruce D. Perry and Maya Szalavitz, Basic Books, Perseus Group,2008
– The Child Survivor – Healing Developmental Trauma and Dissociation, Joyanna L. Silberg, Routledge, 2013